Ordonanta de urgenta nr. 195

Home/Ordonanta de urgenta nr. 195
Ordonanta de urgenta nr. 195 2017-07-24T11:07:32+00:00

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului

Având în vedere necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de ţara noastră în procesul de integrare europeană, este imperios necesară adoptarea, în regim de urgenţă, a prezentului act normativ, în baza căruia să poată fi adoptată legislaţia subsecventă în domeniul protecţiei mediului şi tinând cont de necesitatea creării cadrului unitar prin care se statuează principiile care guvernează întreaga activitate de protecţie a mediului şi care trasează direcţiile de reglementare a activităţilor economice în vederea atingerii obiectivelor dezvoltării durabile, elemente care vizează interesul public şi care constituie situaţii de urgenţă extraordinare.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă:

CAPITOLUL I: Principii şi dispoziţii generale

Art. 1
Obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie reglementarea protecţiei mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii.

Art. 2
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

  1. accident ecologic – eveniment produs ca urmare a unor mari şi neprevăzute deversări/emisii de substanţe sau preparate periculoase/poluante, sub formă de vapori sau de energie rezultate din desfăşurarea unor activităţi antropice necontrolate/bruşte, prin care se deteriorează sau se distrug ecosistemele naturale şi antropice;
  2. acte de reglementare – avize de mediu, aviz Natura 2000, acord de mediu, acord de import/export plante şi/sau animale sălbatice non-CITES, permis CITES, acord de import pentru organisme modificate genetic, autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu, autorizaţie privind activităţile cu organisme modificate genetic;
  3. acord de mediu – act tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile de realizare a proiectului, din punct de vedere al protecţiei mediului; acordul de mediu reprezintă decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului de proiect să realizeze proiectul din punct de vedere al protecţiei mediului;
  4. acordul de import pentru organisme modificate genetic – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului să realizeze o activitate desfăşurata cu organisme/microorganisme modificate genetic şi stabileşte condiţiile în care aceasta poate avea loc, conform legislaţiei specifice;
  5. arie/sit – zonă definită geografic exact delimitată;
  6. arie naturală protejată – zonă terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită;
  7. arie specială de conservare – arie de interes comunitar desemnată printr-un act statutar, administrativ şi/sau contractual în scopul aplicării măsurilor de conservare necesare pentru menţinerea sau restaurarea unei stări favorabile de conservare a habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor speciilor pentru care a fost desemnată;
  8. audit de mediu – instrument managerial de evaluare sistematică, documentată, periodică şi obiectivă a performanţei organizaţiei, a sistemului de management şi a proceselor destinate protecţiei mediului, cu scopul:
    1. de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra mediului;
    2. de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor şi ţintelor de mediu ale organizaţiei;
  9. autorizaţie de mediu – act tehnico-juridic emis de autorităţile competente pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcţiune;
  10. autorizaţie integrată de mediu – act tehnico-juridic emis de autorităţile competente, conform dispoziţiilor legale în vigoare privind prevenirea şi controlul integrat al poluării;
  11. autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care reglementează condiţiile privind introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic sau utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic;
  12. autoritate competentă pentru protecţia mediului – autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului sau, după caz, autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, respectiv agenţiile regionale pentru protecţia mediului, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, precum şi Garda Naţională de Mediu şi structurile subordonate acesteia;
  13. avize de mediu emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului:
    1. avizul de mediu pentru planuri şi programe – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării;
    2. avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului la: schimbarea titularului unei activităţi cu impact asupra mediului, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, vânzarea de active, fuziune, divizare, concesionare, dizolvare urmată de lichidare, lichidare, încetarea activităţii, faliment, având ca scop stabilirea obligaţiilor de mediu, ca prevederi ale unui program pentru conformare, în vederea asumării acestora de către părţile implicate în situaţiile menţionate anterior;
    3. avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice – act tehnico-juridic emis de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, necesar în procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor şi respectiv de autorizare a îngrăşămintelor chimice;
    4. aviz Natura 2000 – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică în planul sau programul supus adoptării;
  14. bilanţ de mediu – lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, în scopul obţinerii avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sau a autorizaţiei de mediu, şi care conţine elementele analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se identifică un impact semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de evaluare a riscului;
  15. biodiversitate – variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice; aceasta include diversitatea intraspecifică, interspecifică şi diversitatea ecosistemelor;
  16. biotehnologie – aplicaţie tehnologică în care se utilizează sisteme biologice, organisme vii, componentele sau derivatele acestora, pentru realizarea ori modificarea de produse sau procedee cu folosinţă specifică;
  17. biotehnologie modernă – aplicarea in vitro a tehnicilor de recombinare a acidului nucleic şi a tehnicilor de fuziune celulară, altele decât cele specifice selecţiei şi ameliorării tradiţionale, care înlătură barierele fiziologice naturale de reproducere sau de recombinare genetică;
  18. cele mai bune tehnici disponibile – stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare, care demonstrează posibilitatea practică de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor limită de emisie în scopul prevenirii, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în ansamblu emisiile şi impactul asupra mediului în întregul său:
    1. tehnicile se refera deopotrivă la tehnologia utilizata şi modul în care instalaţia este proiectată, construită, întreţinută, exploatată, precum şi la scoaterea din funcţiune a acesteia şi remedierea amplasamentului, potrivit legislaţiei în vigoare;
    2. disponibile se refera la acele cerinţe care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în condiţii economice şi tehnice viabile, luându-se în considerare costurile şi beneficiile, indiferent daca aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel naţional, cu condiţia ca aceste tehnici să fie accesibile operatorului;
    3. cele mai bune – se referă la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în ansamblu a unui nivel ridicat de protecţie a mediului în întregul său;
  19. deşeu – orice substanţă, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de legislaţia specifică privind regimul deşeurilor, pe care deţinătorul îl aruncă, are intenţia sau are obligaţia de a-l arunca;
  20. deşeu reciclabil – deşeu care poate constitui materie primă într-un proces de producţie pentru obţinerea produsului iniţial sau pentru alte scopuri;
  21. deşeuri periculoase – deşeurile încadrate generic, conform legislaţiei specifice privind regimul deşeurilor, în aceste tipuri sau categorii de deşeuri şi care au cel puţin un constituent sau o proprietate care face ca acestea să fie periculoase;
  22. deteriorarea mediului – alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale şi antropice ale mediului, reducerea diversităţii sau productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calităţii vieţii, cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului;
  23. dezvoltare durabilă – dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi;
  24. echilibru ecologic – ansamblul stărilor şi interrelaţiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigură menţinerea structurii, funcţionarea şi dinamica ideală a acestuia;
  25. ecosistem – complex dinamic de comunităţi de plante, animale şi microorganisme şi mediul abiotic, care interacţionează într-o unitate funcţională;
  26. ecoturism – formă de turism în care principalul obiectiv este observarea şi conştientizarea valorii naturii şi a tradiţiilor locale şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    1. să contribuie la conservarea şi protecţia naturii;
    2. să utilizeze resursele umane locale;
    3. să aibă caracter educativ, respect pentru natură – conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale;
    4. să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural şi socio-cultural;
  27. efluent – orice formă de deversare în mediu, emisie punctuală sau difuză, inclusiv prin scurgere, jeturi, injecţie, inoculare, depozitare, vidanjare sau vaporizare;
  28. emisie – evacuarea directă sau indirectă, din surse punctuale sau difuze, de substanţe, vibraţii, căldură ori de zgomot în aer, apă sau sol;
  29. eticheta ecologică – un simbol grafic şi/sau un scurt text descriptiv aplicat pe ambalaj, într-o broşură sau alt document informativ, care însoţeşte produsul şi care oferă informaţii despre cel puţin unul şi cel mult trei tipuri de impact asupra mediului;
  30. evaluare de mediu – elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului şi a autorităţilor publice interesate de efectele implementării planurilor şi programelor, luarea în considerare a raportului de mediu şi a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional şi asigurarea informării asupra deciziei luate;
  31. evaluarea impactului asupra mediului – proces menit să identifice, să descrie şi să stabilească, în funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, sinergice, cumulative, principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului;
  32. evaluarea riscului – lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, prin care se realizează analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor componente ale impactului asupra mediului şi se stabileşte necesitatea măsurilor de prevenire, intervenţie şi/sau remediere;
  33. exemplar – orice plantă sau animal în stare vie sau moartă, sau orice parte sau derivat din acestea, precum şi orice alte produse care conţin părţi sau derivate din acestea, aşa cum sunt specificate în documentele ce le însoţesc, pe ambalaje, pe mărci sau etichete sau în orice alte situaţii;
  34. experţi – persoane fizice, recunoscute şi/sau atestate pe plan naţional şi/sau internaţional de către autorităţile competente în domeniu;
  35. habitat natural – arie terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce se diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice;
  36. habitat natural de interes comunitar – acel tip de habitat care:
    1. este în pericol de dispariţie în arealul său natural; sau
    2. are un areal natural redus fie ca urmare a restrângerii acestuia fie datorită faptului că în mod natural suprafaţa sa este redusă; sau
    3. prezintă eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe din cele cinci regiuni biogeografice: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică;
  37. habitat al unei specii – mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici şi biotici în care trăieşte o specie în oricare stadiu al ciclului sau biologic;
  38. informaţia privind mediul – orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice formă materială despre:
  39. infrastructura pentru informaţii spaţiale – metadate, seturi de date spaţiale şi servicii de date spaţiale; servicii şi tehnologii de reţea; acorduri privind folosirea în comun, accesul şi utilizarea; procedurile, procesele şi mecanismele de monitorizare şi coordonare stabilite, operate sau puse la dispoziţie în conformitate cu prevederile legale;
  40. instalaţie – orice unitate tehnică staţionară sau mobilă precum şi orice altă activitate direct legată, sub aspect tehnic, cu activităţile unităţilor staţionare/mobile aflate pe acelaşi amplasament, care poate produce emisii şi efecte asupra mediului;
  41. mediu – ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului;
  42. mediu geologic – ansamblul structurilor geologice de la suprafaţa pământului în adâncime: sol, ape subterane, formaţiuni geologice;
  43. microorganism – orice entitate microbiologică, celulară sau necelulară, capabilă de replicare sau de transfer de material genetic, inclusiv virusurile, viroizii şi celulele vegetale şi animale în culturi;
  44. monitorizarea mediului – supravegherea, prognozarea, avertizarea şi intervenţia în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale elementelor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi a semnificaţiei ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsurile care se impun;
  45. monument al naturii – specii de plante şi animale rare sau periclitate, arbori izolaţi, formaţiuni şi structuri geologice de interes ştiinţific sau peisagistic;
  46. organism modificat genetic – orice organism, cu excepţia fiinţelor umane, în care materialul genetic a fost modificat printr-o modalitate ce nu se produce natural prin împerechere şi/sau recombinare naturală;
  47. plafon naţional de emisie – cantitatea maximă dintr-o substanţă care poate fi emisă la nivel naţional, în decursul unui an calendaristic;
  48. planuri şi programe – planurile şi programele, inclusiv cele cofinanţate de Comunitatea Europeană, ca şi orice modificări ale acestora, care se elaborează şi/sau se adoptă de către o autoritate la nivel naţional, regional sau local ori care sunt pregătite de o autoritate pentru adoptarea, printr-o procedură legislativă, de către Parlament sau Guvern şi sunt cerute prin prevederi legislative, de reglementare sau administrative;
  49. plan de acţiuni – plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei integrate de mediu de către titularul activităţii sub controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului în scopul respectării prevederilor legale referitoare la prevenirea şi controlul integrat al poluării; planul de acţiune face parte integrantă din autorizaţia integranta de mediu;
  50. poluant – orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale;
  51. poluare – introducerea directă sau indirectă a unui poluant care poate aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, dăuna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime;
  52. prejudiciu – o schimbare adversă cuantificabilă a unei resurse naturale sau o deteriorare cuantificabilă a funcţiilor îndeplinite de o resursă naturală în beneficiul altei resurse naturale sau al publicului, care poate să survină direct sau indirect;
  53. proiect – documentaţie privind execuţia lucrărilor de construcţii sau alte instalaţii ori amenajări, alte intervenţii asupra cadrului natural şi peisajului, inclusiv cele care implică extragerea resurselor minerale;
  54. program pentru conformare – plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei de mediu sau avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu de către titularul activităţii, sub controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului, în scopul respectării prevederilor legale privind protecţia mediului; programul pentru conformare face parte integrantă din autorizaţia de mediu sau din avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu;
  55. program operaţional sectorial – document aprobat de Comisia Europeană pentru implementarea acelor priorităţi sectoriale din Planul Naţional de dezvoltare care sunt aprobate spre finanţare prin cadrul de sprijin comunitar;
  56. public – una sau mai multe persoane fizice sau juridice şi, în concordanţă cu legislaţia ori cu practica naţională, asociaţiile, organizaţiile sau grupurile acestora;
  57. raport de mediu – parte a documentaţiei planurilor sau programelor, care identifică, descrie şi evaluează efectele posibile semnificative asupra mediului, ale aplicării acestora şi alternativele sale raţionale, luând în considerare obiectivele şi aria geografică aferentă, conform legislaţiei în vigoare;
  58. raport de amplasament – documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, în scopul obţinerii autorizaţiei integrate de mediu şi care evidenţiază starea amplasamentului, situaţia poluării existente înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei şi oferă un punct de referinţă şi comparaţie la încetarea activităţii;
  59. raport de securitate – documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, necesară pentru obiective în care sunt prezente substanţe periculoase conform prevederilor legislaţiei privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase;
  60. resurse naturale – totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană: resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili, regenerabile – apă, aer, sol, floră, fauna sălbatică, inclusiv cele inepuizabile – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor;
  61. sistem de management de mediu – componentă a sistemului de management general, care include structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, aplicarea, realizarea, analizarea şi menţinerea politicii de mediu;
  62. sit de interes comunitar – arie/sit care, în regiunea sau în regiunile biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menţinerea sau restaurarea stării de conservare favorabilă a habitatelor naturale sau a speciilor de interes comunitar şi care pot contribui astfel semnificativ la coerenţa reţelei NATURA 2000 şi/sau contribuie semnificativ la menţinerea diversităţii biologice în regiunea sau regiunile respective. Pentru speciile de animale ce ocupă arii întinse de răspândire, ariile de interes comunitar corespund zonelor din teritoriile în care aceste specii sunt prezente în mod natural şi în care sunt prezenţi factorii abiotici şi biologici esenţiali pentru existenţa şi reproducerea acestora.
  63. specii de interes comunitar – specii care pe teritoriul Uniunii Europene sunt:
    1. periclitate, cu excepţia celor al căror areal natural este situat la limita de distribuţie în areal şi care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile în regiunea vestpalearctică; sau
    2. vulnerabile, speciile a căror încadrare în categoria celor periclitate este probabilă într-un viitor apropiat dacă acţiunea factorilor perturbatori persistă; sau
    3. rare, speciile ale căror populaţii sunt reduse din punct de vedere al distribuţiei sau/şi numeric şi care chiar dacă nu sunt în prezent periclitate sau vulnerabile, riscă să devină. Aceste specii sunt localizate pe arii geografice restrânse sau sunt rar dispersate pe suprafeţe largi; sau
    4. endemice şi care necesită o atenţie specială datorită caracteristicilor specifice ale habitatului lor şi/sau a impactului potenţial pe care ii are exploatarea acestora asupra stării de conservare
  64. stare de conservare a unui habitat natural – totalitatea factorilor ce acţionează asupra unui habitat natural şi a speciilor caracteristice acestuia şi care pot influenţa pe termen lung atât distribuţia naturală, structura şi funcţiile acestuia, cât şi supravieţuirea speciilor caracteristice;
  65. stare de conservare a unei specii – totalitatea factorilor ce acţionează asupra unei specii şi care pot influenţa pe termen lung distribuţia şi abundenţa populaţiilor speciei respective;
  66. substanţă – element chimic şi compuşi ai acestuia, în înţelesul reglementărilor legale în vigoare, cu excepţia substanţelor radioactive şi a organismelor modificate genetic;
  67. substanţa periculoasă – orice substanţă clasificată ca periculoasă de legislaţia specifică în vigoare din domeniul chimicalelor;
  68. substanţe prioritare – substanţe care reprezintă un risc semnificativ de poluare asupra mediului acvatic şi prin intermediul acestuia asupra omului şi folosinţelor de apă, conform legislaţiei specifice din domeniul apelor;
  69. substanţe prioritar periculoase – substanţele sau grupurile de substanţe care sunt toxice, persistente şi care tind să bioacumuleze şi alte substanţe sau grupe de substanţe care creează un nivel similar de risc, conform legislaţiei specifice din domeniul apelor;
  70. sursă de radiaţii ionizante – entitate fizică, naturală, realizată sau utilizată ca element al unei activităţi care poate genera expuneri la radiaţii, prin emitere de radiaţii ionizante sau eliberare de substanţe radioactive;
  71. trasabilitate – posibilitatea identificării şi urmăririi organismelor modificate genetic şi a produselor rezultate din acestea pe parcursul tuturor etapelor activităţilor care implică astfel de organisme şi produse;
  72. utilizare în condiţii de izolare – orice operaţiune prin care microorganismele sunt modificate genetic, cultivate, multiplicate, stocate, folosite, transportate, distruse şi/sau anihilate în condiţii controlate, în spaţii/medii închise. Pentru toate aceste operaţiuni se iau măsuri specifice de izolare, pentru a se evita/limita contactul lor cu oamenii şi cu mediul;
  73. vecinătatea ariei naturale protejate – zona din afara limitei unei arii naturale protejate din care se poate genera un impact asupra ariei naturale protejate de către un proiect sau o activitate în funcţie de natura, mărimea şi/sau localizarea acestora;
  74. zonă umedă – întindere de bălţi, mlaştini, turbării, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce, salmastra sau sărată, inclusiv întinderea de apa marină a cărei adâncime la reflux nu depăşeşte 6 m.

Art. 3
Principiile şi elementele strategice ce stau la baza prezentei ordonanţe de urgenţă sunt:

  1. principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale;
  2. principiul precauţiei în luarea deciziei;
  3. principiul acţiunii preventive;
  4. principiul reţinerii poluanţilor la sursă;
  5. principiul „poluatorul plăteşte”;
  6. principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;
  7. utilizarea durabilă a resurselor naturale;
  8. informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu;
  9. dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului.

Art. 4
Modalităţile de implementare a principiilor şi a obiectivelor strategice sunt:

  1. prevenirea şi controlul integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile cu impact semnificativ asupra mediului;
  2. adoptarea programelor de dezvoltare, cu respectarea cerinţelor politicii de mediu;
  3. corelarea planificării de amenajare a teritoriului şi urbanism cu cea de mediu;
  4. efectuarea evaluării de mediu înaintea aprobării planurilor şi programelor care pot avea efect semnificativ asupra mediului;
  5. evaluarea impactului asupra mediului în faza iniţială a proiectelor cu impact semnificativ asupra mediului;
  6. introducerea şi utilizarea pârghiilor şi instrumentelor economice stimulative sau coercitive;
  7. rezolvarea, pe niveluri de competenţă, a problemelor de mediu, în funcţie de amploarea acestora;
  8. promovarea de acte normative armonizate cu reglementările europene şi internaţionale în domeniu;
  9. stabilirea şi urmărirea realizării programelor pentru conformare;
  10. crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului;
  11. recunoaşterea produselor cu impact redus asupra mediului, prin acordarea etichetei ecologice;
  12. menţinerea şi ameliorarea calităţii mediului;
  13. reabilitarea zonelor afectate de poluare;
  14. încurajarea implementării sistemelor de management şi audit de mediu;
  15. promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei mediului;
  16. educarea şi conştientizarea publicului, precum şi participarea acestuia în procesul de elaborare şi aplicare a deciziilor privind mediul;
  17. dezvoltarea reţelei naţionale de arii protejate pentru menţinerea stării favorabile de conservare a habitatelor naturale, a speciilor de floră şi faună sălbatică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene-Natura 2000;
  18. aplicarea sistemelor de asigurare a trasabilităţii şi etichetării organismelor modificate genetic;
  19. înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor.

Art. 5
Statul recunoaşte oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, garantând în acest scop:

  1. accesul la informaţia privind mediul, cu respectarea condiţiilor de confidenţialitate prevăzute de legislaţia în vigoare;
  2. asocierea în organizaţii pentru protecţia mediului;
  3. consultarea în procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii şi legislaţiei de mediu, emiterea actelor de reglementare în domeniu, elaborarea planurilor şi programelor;
  4. dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizaţiilor pentru protecţia mediului, autorităţilor administrative şi/sau judecătoreşti, după caz, în probleme de mediu;
  5. dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit.

Art. 6

  1. Protecţia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.
  2. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale prevăd în bugetele proprii fonduri pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din implementarea legislaţiei comunitare din domeniul mediului şi pentru programe de protecţie a mediului şi colaborează cu autorităţile publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului în vederea realizării acestora.

Art. 7

  1. Coordonarea, reglementarea şi implementarea în domeniul protecţiei mediului revin autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, agenţiilor regionale şi judeţene pentru protecţia mediului, Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, iar controlul respectării măsurilor de protecţia mediului se realizează de către Garda Naţională de Mediu, precum şi de personalul specializat al autorităţilor de protecţie a mediului şi persoanele împuternicite de autoritatea competentă, conform legislaţiei specifice în vigoare.
  2. În perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului este reprezentată de Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.

CAPITOLUL II: Procedura de reglementare

Art. 8

  1. Autorităţile competente pentru protecţia mediului conduc procedura de reglementare şi emit, după caz, avize de mediu, acorduri şi autorizaţii/autorizaţii integrate de mediu, în condiţiile legii.
  2. În derularea procedurilor de reglementare pentru proiecte sau activităţi care pot avea efecte semnificative asupra teritoriului altor state, autorităţile competente pentru protecţia mediului respectă prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte.

Art. 9

  1. Solicitarea şi obţinerea avizului de mediu pentru planuri şi programe sunt obligatorii pentru adoptarea planurilor şi programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului.
  2. Evaluarea de mediu are ca scop integrarea obiectivelor şi cerinţelor de protecţie a mediului în pregătirea şi adoptarea planurilor şi programelor.
  3. Procedura de evaluare de mediu, structura raportului de mediu şi condiţiile de emitere a avizului de mediu pentru planuri şi programe, inclusiv pentru cele cu efecte transfrontieră, sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
  4. Aprobarea planurilor şi programelor, la orice nivel ierarhic, este condiţionată de existenţa avizului de mediu pentru respectivul plan sau program.

Art. 10

  1. Solicitarea şi obţinerea avizului de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sunt obligatorii în cazul în care titularii de activităţi cu posibil impact semnificativ asupra mediului urmează să deruleze sau să fie supuşi unei proceduri de: vânzare a pachetului majoritar de acţiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare sau în alte situaţii care implica schimbarea titularului activităţii, precum şi în caz de dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activităţii, conform legii.
  2. În termen de 60 de zile de la data semnării/emiterii documentului care atestă încheierea uneia dintre procedurile menţionate la alin. (1), părţile implicate transmit în scris autorităţii competente pentru protecţia mediului obligaţiile asumate privind protecţia mediului, printr-un document certificat pentru conformitate cu originalul.
  3. Clauzele privind obligaţiile de mediu cuprinse în actele întocmite în cadrul procedurilor prevăzute la alin. (1) au caracter public.
  4. Îndeplinirea obligaţiilor de mediu este prioritară în cazul procedurilor de: dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activităţii.
  5. Procedura de solicitare şi emitere a avizului de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu se adoptă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 11

  1. Solicitarea şi obţinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte publice sau private sau pentru modificarea ori extinderea activităţilor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, care pot avea impact semnificativ asupra mediului.
  2. Pentru obţinerea acordului de mediu, proiectele publice sau private care pot avea impact semnificativ asupra mediului, prin natura, dimensiunea sau localizarea lor, sunt supuse, la decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului, evaluării impactului asupra mediului.
  3. Procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv pentru proiecte cu impact transfrontieră şi lista proiectelor publice sau private supuse procedurii sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
  4. Acordul de mediu se emite în paralel cu celelalte acte de reglementare emise de autorităţile competente, potrivit legii.

Art. 12

  1. Desfăşurarea activităţilor existente precum şi începerea activităţilor noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu.
  2. Procedura de emitere a autorizaţiei de mediu şi lista activităţilor supuse acestei proceduri sunt stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
  3. Pentru obţinerea autorizaţiei de mediu, activităţile existente, care nu sunt conforme cu normele şi reglementările de mediu în vigoare, sunt supuse bilanţului de mediu, la decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului.
  4. Procedura de realizare a bilanţului de mediu este stabilită prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
  5. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului negociază cu titularul activităţii programul pentru conformare, pe baza concluziilor şi recomandărilor bilanţului de mediu.
  6. Este obligatorie îndeplinirea măsurilor cuprinse în programul pentru conformare la termenele stabilite.
  7. Activităţile desfăşurate de structurile componente ale sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt exceptate de la obţinerea autorizaţiei de mediu.

Art. 13

  1. Măsurile privind prevenirea şi controlul integrat al poluării şi lista activităţilor supuse procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu sunt stabilite prin lege.
  2. Procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu şi normele metodologice de aplicare a acestei proceduri sunt stabilite prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

Art. 14

  1. Autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu se emite după obţinerea celorlalte avize, acorduri, autorizaţii, după caz, ale autorităţilor competente, potrivit legii.
  2. Funcţionarea fără autorizaţie de mediu este interzisă pentru activităţile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protecţiei mediului.
  3. Funcţionarea fără autorizaţie integrată de mediu este interzisă pentru activităţile supuse legislaţiei privind prevenirea şi controlul integrat al poluării.
    ________
    *) – art. 14 alin. (3) intră în vigoare la 1 ianuarie 2007 pentru activităţile puse în funcţiune după 30 octombrie 1999 si 30 octombrie 2007 pentru activităţile puse în funcţiune înainte de 30 octombrie 1999 – (vezi art. 104);
  4. Titularul activităţii are obligaţia de a informa autorităţile publice teritoriale competente pentru protecţia mediului cu privire la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi reglementaţi, precum şi cu privire la accidente sau pericole de accidente.

Art. 15

  1. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite, revizuieşte şi actualizează, după caz, actele de reglementare.
  2. Actele de reglementare se emit numai dacă planurile şi programele, proiectele, respectiv programele pentru conformare privind activităţile existente prevăd prevenirea, reducerea, eliminarea sau compensarea, după caz, a consecinţelor negative asupra mediului, în raport cu prevederile aplicabile din normele tehnice şi reglementările în vigoare.
  3. Titularii activităţilor care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului au obligaţia de a respecta termenele stabilite de autoritatea competentă de protecţia mediului în derularea acestor proceduri.
  4. Nerespectarea termenelor stabilite de autoritatea competentă de protecţia mediului în derularea procedurii de reglementare conduce la încetarea acestei proceduri, solicitarea actului de reglementare fiind anulată.

Art. 16

  1. Avizul de mediu pentru planuri şi programe are aceeaşi perioadă de valabilitate ca şi planul sau programul pentru care a fost emis, cu excepţia cazului în care intervin modificări ale respectivului plan sau program, conform legislaţiei specifice.
  2. Avizul de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu este valabil până la îndeplinirea scopului pentru care a fost emis, cu excepţia cazului în care intervin modificări ale condiţiilor în care a fost emis.
  3. Acordul de mediu este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului. Acordul de mediu îşi pierde valabilitatea dacă lucrările de investiţii pentru care a fost emis nu încep în termen de 2 ani de la data emiterii, cu excepţia proiectelor cu finanţare externă pentru care acordul de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada desfăşurării acestora, până la finalizarea investiţiei.
  4. Autorizaţia de mediu este valabilă 5 ani, iar autorizaţia integrată de mediu este valabilă 10 ani.
  5. Prin excepţie de la prevederile alin. (4), autorizaţiile de mediu şi autorizaţiile integrate de mediu emise cu program pentru conformare, respectiv cu plan de acţiuni sunt valabile pe toata perioada derulării programului/planului.
  6. Perioada de valabilitate a autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu nu poate depăşi ultimul termen scadent al programului pentru conformare, respectiv al planului de acţiuni, cu aplicarea prevederilor alin. (4) şi (5).

Art. 17

  1. Avizul de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu, acordul de mediu şî autorizaţia de mediu se revizuiesc dacă apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data emiterii. în acest caz se poate cere şi refacerea evaluării impactului asupra mediului şi/sau a bilanţului de mediu.
  2. Autorizaţia integrată de mediu se revizuieşte în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică privind prevenirea şi controlul integrat al poluării.
  3. Acordul de mediu şi autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu se suspendă de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului care a emis actul de reglementare, pentru nerespectarea prevederilor acestora sau ale programelor pentru conformare/planurilor de acţiuni, după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 30 de zile pentru îndeplinirea obligaţiilor. Suspendarea se menţine până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendării, desfăşurarea proiectului sau activităţii este interzisă.
  4. În cazul în care nu s-au îndeplinit condiţiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competentă pentru protecţia mediului dispune, după expirarea termenului de suspendare, anularea acordului de mediu sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu, după caz.
  5. Dispoziţiile de suspendare şi, implicit, de încetare a desfăşurării proiectului sau activităţii sunt executorii de drept.

Art. 18
Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de reglementare se soluţionează de instanţele de contencios administrativ competente.

Art. 19
Acordul de mediu şi autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu pentru activităţile miniere care utilizează substanţe periculoase în procesul de prelucrare şi concentrare, pentru capacităţi de producţie mai mari de 5 milioane tone/an şi/sau dacă suprafaţa pe care se desfăşoară activitatea este mai mare de 1.000 ha, se promovează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

Art. 20

  1. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului, împreună cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, după caz, asigură informarea, participarea publicului la deciziile privind activităţi specifice şi accesul la justiţie, în conformitate cu prevederile Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000.
  2. Informarea publicului în cadrul procedurilor de reglementare pentru planuri, programe proiecte şi activităţi se realizează conform legislaţiei specifice în vigoare.
  3. Consultarea publicului este obligatorie în cazul procedurilor de emitere a actelor de reglementare. Procedura de participare a publicului la luarea deciziei este stabilită prin acte normative specifice.
  4. Modalităţile de realizare a participării publicului la elaborarea unor planuri şi programe specifice în legătură cu mediul se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
  5. Accesul la justiţie al publicului se realizează potrivit reglementărilor legale în vigoare.
  6. Organizaţiile neguvernamentale care promovează protecţia mediului au drept la acţiune injustiţie în probleme de mediu.

Art. 21

  1. Persoane fizice sau juridice independente de titularul planului, programului, proiectului sau al activităţii şi atestate de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, potrivit legii, realizează:
    1. evaluarea de mediu;
    2. evaluarea impactului asupra mediului;
    3. bilanţul de mediu;
    4. raportul de amplasament;
      ________
      *) – art. 21 alin. (1) lit. d) care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007 – (vezi art. 104);
    5. raportul de securitate.
      ________
      *) – art. 21 alin. (1) lit. e) care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007 – (vezi art. 104);
  2. Procedura de atestare a persoanelor fizice şi juridice se stabileşte prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
  3. Cheltuielile pentru elaborarea evaluării de mediu, evaluării impactului asupra mediului, bilanţului de mediu, raportului de amplasament şi raportului de securitate sunt suportate de titularul planului, programului, proiectului sau al activităţii.
  4. Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi a publicului revine titularului planului, programului, proiectului sau al activităţii, iar răspunderea pentru corectitudinea lucrărilor prevăzute la alin. (1) revine autorului acestora.

Art. 22

  1. Autorităţile publice pentru protecţia mediului încasează sumele provenite din taxele pentru emiterea actelor de reglementare.
  2. Taxele prevăzute la alin. (1) se fac venit la Fondul pentru mediu, iar cuantumul acestora se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

Art. 23

  1. Autorităţile competente pentru protecţia mediului încasează, de asemenea, sume provenite din tarife pentru lucrările şi serviciile prestate la solicitarea persoanelor fizice şi juridice, în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară în limitele competenţelor lor legale.
  2. Nomenclatorul lucrărilor şi serviciilor prestate, precum şi cuantumul tarifelor se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
  3. Autorităţile publice pentru protecţia mediului constituie un fond de stimulare a personalului prin utilizarea unui procent de 25%, obţinut din încasarea tarifelor prevăzute la alin. (1), iar diferenţa de 75% se varsă la bugetul de stat.
  4. Metodologia de utilizare a fondului de stimulare este stabilită prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
  5. Disponibilităţile înregistrate şi neutilizate la finele anului se reportează în anul următor şi se utilizează cu aceleaşi destinaţii prevăzute la alineatul (3).
  6. Autorităţile competente pentru protecţia mediului au dreptul să primească şi să utilizeze fonduri provenite din sponsorizări şi donaţii de la persoane fizice şi juridice, române sau străine, în condiţiile legii.

CAPITOLUL III: Regimul substanţelor şi preparatelor periculoase

Art. 24
Activităţile privind fabricarea, introducerea pe piaţă, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul intern, manipularea, eliminarea, precum şi introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi preparatelor periculoase sunt supuse unui regim special de reglementare şi gestionare.

Art. 25

  1. Transportul internaţional şi tranzitul substanţelor şi preparatelor periculoase se realizează conform acordurilor şi convenţiilor privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase, la care România este parte.
  2. Importul şi exportul substanţelor şi preparatelor periculoase restricţionate sau interzise la utilizare de către anumite state sau de către România se realizează în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.

Art. 26
Autoritatea publică centrală şi autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, precum şi alte autorităţi publice abilitate prin lege, după caz, controlează respectarea reglementărilor privind regimul substanţelor şi preparatelor periculoase.

Art. 27
Pentru controlul importului, exportului şi tranzitului substanţelor şi preparatelor periculoase în vamă, autoritatea vamală convoacă autorităţile competente în domeniul substanţelor şi preparatelor periculoase, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 28
Persoanele fizice şi juridice care gestionează substanţe şi preparate periculoase au următoarele obligaţii:

  1. să respecte prevederile art. 24 privind substanţele şi preparatele periculoase;
  2. să ţină evidenţă strictă – cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare – a substanţelor şi preparatelor periculoase, inclusiv a recipientelor şi ambalajelor acestora, care intră în sfera lor de activitate, şi să furnizeze informaţiile şi datele cerute de autorităţile competente conform legislaţiei specifice în vigoare;
  3. să elimine, în condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu, substanţele şi preparatele periculoase care au devenit deşeuri şi sunt reglementate în conformitate cu legislaţia specifică.
  4. să identifice şi să prevină riscurile pe care substanţele şi preparatele periculoase le pot reprezenta pentru sănătatea populaţiei şi să anunţe iminenţa unor descărcări neprevăzute sau accidente autorităţilor pentru protecţia mediului şi de apărare civilă.

CAPITOLUL IV: Regimul deşeurilor

Art. 29
Gestionarea deşeurilor se efectuează în condiţii de protecţie a sănătăţii populaţiei şi a mediului şi se supune prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi legislaţiei specifice în vigoare.

Art. 30
Controlul gestionării deşeurilor revine autorităţilor publice competente pentru protecţia mediului şi celorlaltor autorităţi cu competenţe stabilite de legislaţia în vigoare.

Art. 31
Autorităţile administraţiei publice locale, precum şi persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de gestionare a deşeurilor au atribuţii şi obligaţii în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a celor specifice din domeniul gestionării deşeurilor.

Art. 32

  1. Introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, este interzisă.
  2. Introducerea pe teritoriul României a deşeurilor, în scopul recuperării, se realizează în baza reglementărilor specifice în domeniu, cu aprobarea Guvernului, în conformitate cu prevederile Tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005.
  3. Valorificarea deşeurilor se realizează numai în instalaţii, prin procese sau activităţi autorizate de autorităţile publice competente.
  4. Tranzitul şi exportul de deşeuri de orice natură se realiză în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu legislaţia naţională specifică în domeniu.

Art. 33

  1. Transportul intern al deşeurilor periculoase se realizează în conformitate cu prevederile legale specifice.
  2. Transportul internaţional şi tranzitul deşeurilor periculoase se realizează în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.

CAPITOLUL V: Regimul îngrăşămintelor chimice şi al produselor de protecţie a plantelor

Art. 34
Îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor sunt supuse unui regim special de reglementare stabilit prin legislaţie specifică în domeniul chimicalelor.

Art. 35
Regimul special de reglementare a îngrăşămintelor chimice şi a produselor de protecţie a plantelor se aplică activităţilor privind fabricarea, plasarea pe piaţă, utilizarea, precum şi importul şi exportul acestora.

Art. 36
Autorităţile publice centrale competente conform legislaţiei specifice din domeniul chimicalelor, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, au următoarele obligaţii:

  1. să reglementeze regimul îngrăşămintelor chimice şi al produselor de protecţie a plantelor;
  2. să organizeze, la nivel teritorial, reţeaua de laboratoare pentru controlul calităţii îngrăşămintelor chimice şi al produselor de protecţie a plantelor;
  3. să verifice, prin reţeaua de laboratoare, concentraţiile reziduurilor de produse de protecţie a plantelor în sol, recolte, furaje, produse agroalimentare vegetale şi animale.

Art. 37
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, împreună cu autorităţile publice centrale pentru agricultură, silvicultură, sănătate şi cele din domeniul transporturilor sau serviciile descentralizate ale acestora, după caz, supraveghează şi controlează aplicarea reglementărilor privind îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor, astfel încât să se evite poluarea mediului de către acestea.

Art. 38

  1. Persoanele juridice care produc, stochează, comercializează şi/sau utilizează îngrăşăminte chimice şi produse de protecţie a plantelor, au următoarele obligaţii:
    1. să producă, stocheze, comercializeze şi să utilizeze produse de protecţia plantelor numai cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
    2. să nu folosească îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor în zonele sau pe suprafeţele unde sunt instituite măsuri speciale de protecţie;
    3. să administreze produse de protecţie a plantelor cu mijloace aviatice, numai cu avizul autorităţilor competente pentru protecţia mediului, autorităţilor competente în domeniul sanitar şi al comisiilor judeţene de bază melifera şi stupărit pastoral, potrivit reglementărilor în vigoare, după o prealabilă înştiinţare prin mass-media;
    4. să aplice, în perioada înfloririi plantelor a căror polenizare se face prin insecte, numai acele tratamente cu produse de protecţie a plantelor care sunt selective faţă de insectele polenizatoare;
    5. să livreze, să manipuleze, să transporte şi să comercializeze îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor ambalate cu inscripţii de identificare, avertizare, prescripţii de siguranţă şi folosire, în condiţii în care să nu provoace contaminarea mijloacelor de transport şi/sau a mediului, după caz;
    6. să stocheze temporar îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate, bine aerisite.
  2. Persoanele juridice interesate în fabricarea şi/sau plasarea pe piaţă a produselor de protecţia plantelor şi îngrăşămintelor chimice au obligaţia să solicite şi să obţină, în cazul în care legislaţia specifică prevede aceasta, avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice, în vederea producerii, comercializării şi utilizării acestora în agricultură şi silvicultură.
  3. Obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-f) revin şi persoanelor fizice, în condiţiile legii.

CAPITOLUL VI: Regimul organismelor modificate genetic, obţinute prin tehnicile biotehnologiei moderne

Art. 39

  1. Activităţile care implică organisme modificate genetic obţinute prin tehnicile biotehnologiei moderne, sunt supuse unui regim special de reglementare, autorizare şi administrare, conform dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, a legislaţiei specifice şi convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte.
  2. Activităţile prevăzute la alin. (1) includ:
    1. utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic;
    2. introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic vii;
    3. importul organismelor/microorganismelor modificate genetic.
  3. Activităţile prevăzute la alin. (2) se desfăşoară numai în condiţiile asigurării protecţiei mediului, precum şi a sănătăţii oamenilor şi animalelor, în baza actelor de reglementare, emise de autoritatea competentă.

Art. 40

  1. Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului emite autorizaţiile şi acordurile de import privind activităţile cu organisme modificate genetic prevăzute la art. 39, alin. (2) lit. c).
  2. În procesul decizional privind activităţile de la art. 39, alin. (2), lit. b) şi c), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului solicită avizele autorităţilor publice centrale pentru agricultură, sănătate, siguranţa alimentelor, protecţia consumatorului, precum şi ale altor instituţii implicate, conform legislaţiei specifice, consultă Comisia pentru Securitate Biologică şi asigură informarea şi participarea publicului.
  3. În procesul decizional privind activităţile prevăzute la art. 39, alin. (2) lit. a), autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului aplică procedura stabilită prin legislaţia specifică privind microorganismele modificate genetic.

Art. 41

  1. Autorizaţiile privind introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic vii şi privind utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic se emit numai persoanelor juridice, conform prevederilor legislaţiei specifice.
  2. Importul pe teritoriul României şi exportul unui organism modificat genetic se realizează numai de către persoane juridice, conform prevederilor legislaţiei specifice în vigoare.
  3. Transportul internaţional al organismelor modificate genetic se realizează conform legislaţiei naţionale, acordurilor şi convenţiilor privind transportul internaţional de mărfuri/mărfuri periculoase, după caz, la care România este parte.

Art. 42
Autoritatea vamală permite importul/exportul organismelor modificate genetic şi colaborează cu autorităţile publice centrale pentru protecţia mediului, agricultură, siguranţa alimentelor, sănătate şi alte autorităţi implicate, în conformitate cu legislaţia specifică.

Art. 43
Titularii acordurilor de import pentru organisme modificate genetic şi ai autorizaţiilor privind activităţile cu organisme modificate genetic au obligaţia să se conformeze cerinţelor legale privind asigurarea trasabilităţii, etichetării, monitorizării şi să raporteze autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi altor autorităţi, după caz, rezultatele activităţii, conform legislaţiei specifice în vigoare.

Art. 44
Persoanele juridice care desfăşoară activităţi care implică organisme modificate genetic au următoarele obligaţii:

  1. să solicite şi să obţină acordul de import pentru organisme modificate genetic şi/sau autorizaţiile privind activităţile cu organisme modificate genetic, după caz;
  2. să respecte prevederile acordurilor de import pentru organisme modificate genetic şi/sau ale autorizaţiilor privind activităţile cu organisme modificate genetic, după caz;
  3. să oprească activitatea sau să schimbe condiţiile de desfăşurare, la solicitarea autorităţii competente, dacă apar informaţii noi, privind riscurile asupra mediului şi sănătăţii umane şi animale;
  4. să răspundă, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi a legislaţiei specifice în vigoare, pentru prejudiciile rezultate din aceste activităţi;
  5. să acopere costurile măsurilor necesare pentru prevenirea şi/sau reducerea consecinţelor efectelor adverse ale acestor activităţi;
  6. să aplice măsurile de eliminare a deşeurilor rezultate din activităţile care implică organisme/microorganisme modificate genetic, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

CAPITOLUL VII: Regimul activităţilor nucleare

Art. 45
Activităţile în domeniul nuclear se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor naţionale şi internaţionale specifice la care România este parte.

Art. 46

  1. Acordul de mediu pentru o practică sau o activitate din domeniul nuclear se eliberează înainte de emiterea autorizaţiei de către autoritatea competentă de autorizare, reglementare şi control în domeniul nuclear, conform legislaţiei în vigoare.
  2. Autorizaţia de mediu se emite după eliberarea autorizaţiei de către autoritatea competentă de autorizare, reglementare şi control în domeniul nuclear.
  3. Pentru instalaţiile cu risc nuclear major – centrale nuclearoelectrice, reactoare de cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear şi depozite finale de combustibil nuclear ars – acordul de mediu sau autorizaţia de mediu se emit prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii centrale pentru protecţia mediului.

Art. 47

  1. Controlul activităţilor nucleare se realizează de autoritatea competentă în domeniul activităţilor nucleare.
  2. Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii:
    1. organizează monitorizarea radioactivităţii mediului pe întregul teritoriu al ţării;
    2. supraveghează, controlează şi dispune luarea măsurilor ce se impun în domeniul activităţilor nucleare, pentru respectarea prevederilor legale privind protecţia mediului;
    3. colaborează cu organele competente în apărarea împotriva dezastrelor, protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului.

Art. 48
Persoanele fizice şi juridice autorizate, care desfăşoară activităţi în domeniul nuclear, au următoarele obligaţii:

  1. să evalueze, direct sau prin structuri abilitate, riscul potenţial, să solicite şi să obţină autorizaţia de mediu;
  2. să aplice procedurile